Cuvinte, paragrafe, scandal.

•Iunie 23, 2009 • 4 comentarii

Acum câteva zile am început o carte (da, o carte! :O) foarte amuzantă, „Douăsprezece scaune” de I. Ilf și E. Petrov, niște ruși. Mi-a recomandat-o taică-miu. Stătea la mine pe noptieră de câteva luni bune (se pusese deja praful pe ea), că m-am luat cu ficțiuni, romane polițiste și alte chestii. Deci, din lipsă de lectură, am decis să iau taurul de coarne și am deschis voluminosul roman. În câteva minute m-am trezit râzând în hohote singură, ca o proastă. =))

Ceea ce nu înțeleg eu este de ce foarte multe persoane (de vârsta mea, mai ales) sunt atât de scandalizate când aud că eu (sau altcineva) chiar CITESC o carte. Unii reacționează de parcă n-ar fi auzit despre așa ceva în întreaga lor viață; sau de parcă i-aș fi înjurat de mamă. 😀 Deci, ce-i așa anormal în a citi o carte? E o activitate ca oricare alta. Ca și fotbalul sau mersul pe bicicletă. Doar că e ceva mai „lame” (zic unii). Dacă toată lumea ar fi așa, țara ar fi condusă, și mai ales populată de proști. (Oricum, nu suntem departe.) 🙂

I LOVE READING. And there’s nothing you can do about it.

Caracotopelnitza. 😉

Despre „din alea pe care le conduci pe carosabil”.

•Iunie 20, 2009 • 2 comentarii

Deci, știți vorba aia: „Haina face pe om.” (Bine, în general omul face pe haină, mai ales dacă e turmentat ca lumea, dar hai să nu stric farmecul articolului.)

Eu tind să cred că proverbul ăsta se aplică și în cazul mașinilor. După mașină și după felul de a șofa, poți să ghicești cam ce gen de persoană conduce un autovehicul, înainte de a te uita în oglinda retrovizoare. De exemplu, dacă vezi o „buburuză” roșie, căreia nu-i vin la îndemână depășirile, nu poți să te aștepți să coboare din ea un „roacăr” pletos, cu barbă lungă și geacă de piele. Sau dacă seara, un Audi ultimul model cu geamuri fumurii demarează în trombă de la semafor, cel mai probabil șoferul va fi un tip frezat (gelat), cu ochelari de soare, care își duce gagica la puțină zbăngăneală în club.

Din fericire, trăim în România. Asta înseamnă că există foarte (prea) multe excepții de la regulă. Când vede un BMW seria 7, cu număr de genul „?? 51 PIS”, un om neștiutor deja începe să fie nedumerit. Dar totul se luminează când șoferul își arată fața: o tipă blondă (oxigenată), „solarizată”, buzată și probabil siliconată. Desigur, și ea merge în club, că așa e „cul”. Sau alt scenariu specific plaiurilor mioritice: un X5 oprește tacticos la semafor; în câteva secunde, fereastra se deschide, și stupoare: o mână groasă, tatuată și posesoare a unei brățări (foarte!!) masive din aur aruncă fără vreo ezitare un pumn de coji de semințe pe carosabil. Bineînțeles, șoferul este un barosan ras în cap, cu ceafa groasă și meclă de ciumpalac. Drăguț gest din partea lui! 😀

Cam atât. Dacă îmi mai aduc aminte, mai scriu.

Caracotopelnitza. 😉

Balada erdees-ului.

•Iunie 16, 2009 • 3 comentarii
„Într-o zi de vară,
 Nu stăteam afară,
 Ci navigam pe net,
 Liber și independent.
 Brusc, ceva s-a defectat;
 Messul mi s-a blocat.
 Google-ul am încercat să-l deschid
 Dar m-a întâmpinat un mesaj insipid.
 De la modem să fie problema?
 Se pare că nu, deci rămâne dilema.
 Așa că aprind televizorul.
 Și văd doar purici, sparge-l-aș cu toporul! 
 Să sunăm la RDS.
 Telefonu-i mort, din ce în ce mai des.
 Treișpe-paișpe o să facem
 Până-napoi tonul o să-l avem.
 A doua zi de dimineață,
 Netul s-a trezit la viață.
 N-a durat prea mult minunea,
 Că seara iar ne-nnebunea.
 Și așa, vreo două zile,
 Fără emoticonuri vesele.
 Dar RDS le rezolvă pe toate.
 La mulți ani și sănătate!”

 Na, că m-am făcut și poetă.

Caracotopelnitza. 😉

 

„Tanti, cu cât dați cireșele?” (partea 2).

•Iunie 9, 2009 • 5 comentarii

Deci, să n-o mai dăm după cireș.

Exasperată de multiplele încercări (uneori nesimțite) ale elevilor de a ciordi niște „din alea”, tanti și-a pierdut cumpătul și a sunat la poliție. Peste vreo 5 minute s-a auzit băunatul caracteristic al mașinii oamenilor legii („Măi, să fie!”). Între timp trecuse pauza, era deja oră. În mijlocul explicațiilor profului care preda, se aud bătăi în ușă. Cin’ să fie? În clasă intră o babă cu cearcăne (probabil de la stat la pândă zi și -eventual- noapte), urmată de doi indivizi bine făcuți, în uniforme negre. Când intră, băbătia se turează: își găsise vinovații. Din păcate, tanti stătea cam prost cu memoria și s-a luat chiar de cei care nu aveau nicio legătură cu povestea cu cireșele. Finalul a fost unul apoteotic: polițistul ne-a rugat frumos să nu mai atentăm la cireșele doamnei, că „știm noi cum stă treaba”. Adicătelea, știm noi că baba are un fix și e mai bine s-o lăsăm în pace, deci să nu ne luăm în gură cu ea. Cât despre fructe, n-ar fi o problemă așa mare… 🙂

Acum, cireșele s-au trecut. Au rămas vreo 2-3. Și nu sunt convinsă că restul s-au mâncat sau au fost vândute la piață. Trist.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.

Caracotopelnitza. 😉

„Tanti, cu cât dați cireșele?” (partea 1).

•Iunie 5, 2009 • 8 comentarii

E sezonul cireșelor. Poarta pe unde se iese din curtea școlii noastre dă într-un fel de străduță pe care nu circulă mașinile. Pe această străduță se află o casă, cu un gard din beton pe partea cu școala. Iar în curtea casei se află un cireș, care în momentul de față e plin de fructe și care se întamplă să fie amplasat chiar lângă gard. Deci dacă ești afară și te urci pe gard sau te întinzi un pic (depinde de înălțime), ajungi la cireșe. Bineînțeles că toți elevii din școală poftesc la ele. Și numai de-al dracu’, baba și moșu’ care stau acolo nu vor să conceapă ideea unor copii atingându-se de prețioasele lor bobițe roșii. Așa că, acum câteva zile, într-o oră de sport, niște elevi s-au gândit să încerce să le culeagă cu forța. Prima oară s-a dus o fată, mai curajoasă. Cum a pus mâna pe gard, a apărut o bâtă de după el, care se mișca amenințător, manevrată de o minte diabolică, gata s-o lovească pe biata fată, care s-a retras dezamăgită de pe câmpul de luptă. Când și-a privit mâna care a atins „granița”, stupoare. Era plină de o substanță gen vaselină-rășină (???), luată de pe gard, plasată strategic acolo, ca o capcană pentru dușmani.  

Cum să stai cât e ziulica de mare cu bâta în mână, să păzești un cireș? Cum să te holbezi prin găurile gardului de beton, ca să urmărești pe oricine atentează la fructe? Zgârcenia nu are limite, într-adevăr. Și ce se întâmplă dacă vine cineva noaptea cu o drujbă și taie cireșul? Dar dacă terenul este revendicat? Nici nu vreau să știu.

Va urma.

Caracotopelnitza. 😉

Copiii-copaci.

•Iunie 2, 2009 • 10 comentarii

Să fim serioși, care dintre noi n-a auzit sau n-a folosit niciodată expresia „(bă, tu) copil-copac”? În general, este utilizată ca să descrie un copil/adolescent tâmpit, prost sau enervant. Întotdeauna mi s-a părut o expresie lipsită de sens, niște cuvinte puse unul lângă altul numai ca să fie acolo.

Acum câteva zile m-a apucat și pe mine să merg prin parc, să-mi mai aduc aminte de chestiile pe care le făceam când eram mică. M-am așezat frumos pe un leagăn și m-am bucurat puțin de legile fizice ale pendulării. N-a trecut mult timp până când a venit un puștiulică la mine, de vreo 4-5 ani, să-l las și pe el să se dea. „Imediat, mai lasă-mă 5 minute.” Copilul pleacă dezamăgit. Peste câteva secunde se întoarce cu un pumn de ghinde și începe să dea după mine. De frică să nu mă și scuipe, eliberez indignată leagănul. Trecând prin parc, m-am gândit să mă uit puțin la copiii ăștia, cică „noua generație”. Unii se cățărau care pe unde apuca, alții chinuiau un melc, alții se băteau cu cine-știe-ce, iar alții prindeau mormoloci. WTF?

Parcă noi nu eram așa când eram copii. Aveam preocupări mai normale. Mai băteam o minge în curtea blocului, mai trăgeam de păr o păpușă, mai furam cireșe de la vecinul bunicii, ne mai uitam la un desen animat. Acum, la ce să te uiți? Uuu, Power Rangers Forța Mistică (bla bla)! Cât de interesant și de educativ! Ce s-a întâmplat cu clasicele Looney Tunes sau Tom & Jerry? S-au dus dracului.

Trist.

Caracotopelnitza ;).

Transportul în comun.

•Mai 29, 2009 • 15 comentarii

Transportul în comun este foarte des folosit. Pentru că unii nu au vârsta, experiența sau banii necesari pentru a se da mari cu o mașină. Pentru că te-a prins ploaia departe de casă. Pentru că n-ai chef să mergi pe jos. Pentru că „de-aia”. În orice caz, există numeroase tramvaie și autobuze, care foarte rar se întâmplă să fie goale. Bineînțeles, printre ele există și unele mai „deosebite”.

3. Autobuzul sexy. De când s-au auzit primele zvonuri despre campania anti-fumat a Mihaelei Rădulescu, mi s-a părut o idee proastă, chiar foarte proastă. Dar cum pe mine nu mă bagă nimeni în seamă, campania s-a desfășurat fără impedimente majore. Și așa m-am trezit eu într-o zi cu un autobuz în fața ochilor, pe care era o poză cu Răduleasca însăși, în chiloți roșii, fără sutien, care ne sfătuiește drăgăstos să nu fumăm, ca niște copii obraznici. :> 

2. Tramvaiul gay. Și în acest caz, mijloacele de transport în comun sunt victime nevinovate ale unor campanii publicitare mai mult sau mai puțin inspirate, de această dată din partea Lotus Market. Prin urmare, tramvaiul gay este în întregime roz și are pe el o inscripție cu „mărimea contează”. Sugestiv, așa-i? 😀

1. Trebuie să vă spun că prima oară când am dat cu ochii de chestia asta, nu mi-a venit să cred ce văd. Și după aceea am început să râd. Dar așa, bine de tot. Îndată ce vezi tramvaiul, îți sar în ochi cuvintele HEMOROIZI, FISURI ANALE, EJACULARE PRECOCE și IMPOTENȚĂ, scrise cu majuscule. E o reclamă la nu-știu-care clinică din oraș, care „te rezolvă”. Parcă în ultimul timp nu l-am mai văzut; poate l-au scos de pe traseu. =))

Du-mă acasă, măi tramvai!

Caracotopelnitza. 😉